Și pentru că tot
am vorbit acum câteva articole despre ecranizarea cărții ”de milioane”, pe
numele ei Fifty Shades of Grey, am decis să extind puțin raza de acțiune și
către celelalte cărți ecranizate pe care le-am văzut de curând. Mărturisesc că
îmi place tare mult să văd filme făcute după cărți, să citesc înainte sau după
film cartea și descopăr asemănările și deosebirile. Mi se pare un lucru
fascinant. Exact ca în școala generală, la ora de geografie, când trebuia să
comparăm două regiuni geografice.
Am citit acum
ceva vreme prima parte din Hunger Games (Jocurile Foamei) și vreau să vă spun
că această carte m-a ținut cu sufletul la gură de la început până la sfârșit.
Acțiunea era atât de plină de suspans că, cu greu am putut să las cartea din mână
ca să mă mai duc și la culcare. Vânătoarea umană se asemăna cu una din filmele
horror, în care fiecare era în pericol să-și piardă viața dacă își întorcea
capul pentru un moment. Lupta pentru supraviețuire era atât de aprig descrisă
că simțeai cum te făceai una cu personajele când le citeai gândurile și le
descifrai intențiile. După ce am terminat cartea, plină de încântare, mi-am zis
că trebuie neapărat să văd filmul. Care m-a dezamăgit cumplit. Accentul s-a pus
mai mult pe personaje și pe evoluția lor decât pe acțiunea în sine, care este
cea mai importantă și cea mai vastă parte din carte. Nici un strop de
palpitație, nici un strop de nerăbdare să aflu cine mai moare sau cine mai e
răpus de acvariul în care erau prinse toate personajele. Nimic. Pe cât de mult
m-a impresionat cartea, pe atât de mult m-a dezamăgit filmul. Fraților, unde e
vânătoarea? Unde e fuga disperată după mâncare și apă? După viață? Aici o să
votez pentru ”carte”.
Următorul film
despre care o să vă vorbesc este renumitul ”Frumoasa și bestia”, ecranizat după
minunata poveste pe care ne-o citea mereu mama la culcare. Filmul este o
producție franțuzească de excepție. Nu pot să spun că mă dau în vânt după
filmele franțuzești, dar ăsta chiar m-a impresionat. Pe lângă povestea
bine-cunoscută și iubită de toți copiii și nu numai, personajele sunt realizate
exact cum ar trebui realizate niște personaje dintr-o poveste. Cu o aură de
mister și curiozitate care întrece toate așteptările. Cu trăsăturile dulci și
suave, pe cât de suave pot fi cele ale unei bestii. Desigur că scenariul are
câteva mici modificări, dar nu într-atâtea încât să fie deranjant și supărător.
Chiar și atunci când realizezi că ”aici e altfel în carte”, într-un film de
calibrul ăstuia ești dispus să treci cu vederea. So, nici până acum nu m-am
putut hotărî dacă ”film” sau ”carte”.
Nici filmul făcut
după faimoasa carte a lui John Green, The Fault in Our Stars, nu se lasă mai
prejos. Cartea prezintă o poveste de dragoste de neuitat a doi adolescenți mai
mult sau mai puțin bolnavi de cancer. Desigur că în lumina acestor aspecte,
finalul nu este unul prea fericit, dar cele două fire principale ale cărții și
anume povestea de dragoste și povestea din spatele poveștii de dragoste,
cântăresc în mod egal în ochii cititorului. Filmul este aprrrrrooooaaaape la
fel de bun ca și cartea. Plin de emoție, sentimente și suspine, dar cu câteva
minusuri în ceea ce privește derularea scenelor și ordinea în care sunt puse. Drept
și prin urmare, ”carte”. J
În concluzie, ce
face ca versiunea scrisă să depășească versiunea ecranizată? Să fie oare faptul
că sunt expuse toate gândurile personajelor? Că sunt dezbrăcate de secrete?
Faptul că o carte o citești în două zile sau mai mult, pe când filmul trebuie
să comprime toate secvențele importante din carte în doar 2h? Faptul că o carte
rămâne totuși o carte, pe când filmul este mult mai superficial? Chestiile
astea mă fac să mă întreb oare cum ar arăta un film care suprinde fiecare detaliu
și părticică prezentă în carte? I guess I will never know…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu