Cam asta aveau în
minte și în suflet participanții de la Maratonul Internațional București ce
tocmai s-a desfășurat weekendul ce a trecut. Cei aproximativ 8000 de alergători
au luat startul duminică, la ora 9
a.m, în Piața Constituției, într-o zi însorită și
călduroasă de octombrie, contrar așteptărilor.
Cine se gândește
că e ușor să fii voluntar la un maraton, să se mai gândească de câteva ori. Eu
am ales de fiecare dată să stau la unul dintre punctele de hidratare amplasat
la Piața Națiunilor Unite. Munca unui voluntar ce se ocupă de punctele de
hidratare începe cu mult înainte de startul cursei. Pregătirea băuturilor
pentru alergători, a fructelor, spălarea, curățarea și așezarea lor pe tăvi,
tăvi ce ulterior se fac comode în brațele noastre, pentru ca maratoniștii să poată
lua din zbor câte-o bucată de banană sau portocală pentru energie. Paharele și
sticlele cu apă și băutură energizantă sunt pregătite cu dichis pe mesele
amenajate special pentru așa ceva, urmând ca atunci când vine valul de oameni,
să le putem lua repede de pe masă și să li le întindem în calea lor, în așa fel
încât timpii lor de concurs să nu fie afectați. Echipa cu care lucrezi este la
fel de importantă. Sarcinile prevăzute pentru fiecare și sincronizarea trebuie
să fie la ele acasă, pentru că sunt situații în care, de unul singur, nu prea
faci mare brânză.
Și acum, după ce
v-am relatat, în mare, cam ce se face la un astfel de eveniment, să vă
povestesc și experiența mea. Sâmbătă, la ora 13, exact când a pornit trenul în
călătoria de 9h pe care am făcut-o de la Târgu Mureș la București (despre asta
vorbim în alt articol), trimiteam confirmarea că particip a doua zi la maraton.
Ajunsă acasă la ora 22, m-am băgat cât am putut de repede la somn, dar a doua
zi la 5.30 când a sunat ceasul, îmi venea să-l trântesc de toți pereții. În
cele din urmă, m-am adunat, am băut shake-ul de dimineață, m-am echipat
binidităt și am pornit.
În primăvară, la
Semimaratonul Internațional București, de la atâta efort și entuziasm, am făcut
o febră musculară de toată frumusețea, că a doua zi mergeam ca o bătrânică de
80 de ani. De data asta, am luat preventiv o aspirină, dar n-a mai fost cazul,
pentru că deși numărul participanților a fost mai mare, iar cursa mai amplă, și
voluntarii au fost mai numeroși, mai prompți și mai activi. A existat un mic moment
de colaps, în care rămăsesem fără băutură energizantă și nu reușeam să desfacem
mai repede paharele și să le umplem, iar maratoniștii făcuseră coadă în fața
noastră, așteptând o doză de energie. În cele din urmă, am scos-o la capăt cu
mai mult decât brio și toată lumea a fost mulțumită.
Bineînțeles că pe
lângă munca propriu-zisă mai există și distracție, voie bună, comunicare,
relaționare, cu persoane noi sau cunoscute deja, caterincă, nu vă imaginați că
muncești cu orele pe acolo. Îmbinăm utilul cu plăcutul că așa e frumos
întotdeauna. De data asta am avut și muzică, ceea ce a făcut totul și mai
plăcut. Și pentru că toate erau bune și frumoase, am pus mâna pe un aparat foto
și am început să fac poze. Și pasionată de fotografie cum bine mă știți, nu
l-am mai lăsat din mână până nu s-a terminat.
E tare interesant
să vezi din exterior reacțiile celor care aleargă efectiv la un astfel de
event. Punctul de hidratare la care am stat eu a fost amplasat relativ spre
finalul cursei, ceea ce a făcut ca totul să fie și mai frumos. Toată lumea era
extenuată, cu sufletul în gât și cu mâinile întinse după apă. Unora nu le mai
păsa că sunt într-o competiție, mergeau alene, oprindu-se să-și tragă sufletul
și să savureze pe îndelete o bucată de portocală. Alții treceau pe lângă noi și
brațele noastre pline de sticle și pahare ca vântul, fără să se oprească, fiind
ancorați și concentrați în cursă. Am admirat de-a lungul valului de maratoniști
care ne făceau cu mâna tot felul de outfituri, de la colanți și tricou, la
chiloți și bustiere și costume de Superman și Ironman, urechi de Minnie și
peruci colorate la tutu-uri și cozi de panteră. Ce să mai, un adevărat show, o
adevărată plăcere să te uiți la ei.
Dacă vă întrebați
cine a câștigat cursa, proba feminină a fost câștigată de românca Paula
Todoran, care a obținut un timp record pentru ea, de 2h și 41 de minute,
locurile 2 și 3 fiind ocupate de kenyencele zvelte venite să alerge la
București. Iar podiumul masculin a fost ocupat, bineînțeles, de kenyeni, ca și
la Semimaraton, cel de pe locul 1 scoțând un timp de 2h și 14 minute. Era de
așteptat, oamenii ăștia nu aleargă. Ei zboară.
