This summer's gonna hurt like a motherfuckeeer...

Nu, nu este una dintre melodiile cantate aseara, desi mi-ar fi placut sa-l aud pe Adam cantand asta :))) Este doar titlul articolului meu.

Stau aici si ma gandesc cum am si uitat, dupa atata timp, cum sa scriu un articol si, ca de obicei, cum nu-mi gasesc cuvintele de inceput. Ascult o melodie de la Les Elephantes Bizzares, a caror fan am devenit de vreo 24h, cand i-am auzit cantand live in deschiderea celor de la Maroon 5, sperand sa-mi vina inspiratia.

Aseara am fost la primul concert Maroon 5 din Romania si pot sa va spun ca a fost o experienta chiar frumoasa. Sa-i auzi si sa-i vezi pe membri uneia dintre cele mai cunoscute formatii din lume cantand la 10m de tine, e ceva inedit.

Dar s-o luam cu inceputul.

Inca de cand am stat la panda dupa bilete si cumparandu-le la cateva ore dupa ce s-au pus in vanzare, in martie, am asteptat cu sufletul la gura evenimentul. Ma asteptam sa fie haos, gandindu-ma la experienta celor care au fost la Robbie anul trecut, dar nu a fost chiar asa. Bine, am ajuns si foarte devreme acolo si anume la 16:30, cand s-au deschis portile, am intrat repede in perimetrul Pietei Constitutiei, ne-am luat repede cate doua jetoane si apoi si mai repede doua sticle cu apa. Pentru amatorii concertelor de asemenea anvergura, 1 jeton = 8 lei = o apa la 0.5 sau un suc de genul Cola, Fanta etc. Pentru floricele, nachos, hot dog-i si altele, trebuie sa scoti din buzunar cat nu face, dar asta e, nu te duci la concerte in fiecare zi.

Bineinteles, perchezitionare la bagaje sa nu cumva sa intram cu vreo umbrela sau doamne fereste, vreun croissant.

Buuun! Pana aici toate bune si frumoase. Ne-am inarmat cu apa pentru cele 6h cat am stat acolo si am pornit sa inspectam zona in cautarea celui mai bun loc. Chiar si asa devreme cum am ajuns noi si tot in zona centrala era deja multa lume. Asa ca ne-am orientat spre colturile scenei, de unde, contrar asteptarilor, privelistea a fost foarte buna. Mentionez faptul ca am avut bilete la Normal Circle, unde, daca nu ajungi devreme, e posibil sa stai prin spatele multimii. Am avut noroc si am stat chiar in fata barelor care desparteau Normal Circle de Golden Circle... mda, inca un metru si vreo 270 de lei mai incolo... :)))

In deschidere au fost anuntati Antonia si Les Elephants Bizzares, care si-au facut treaba foarte bine pana pe la 8 jumate. Iar apoi, la 9 fix, si-a facut aparitia printre mii de urlete, Adaaaaaaam Leviiiiiiineeee! Si bineinteles, trupa lui minunata.

Inutil sa spun ca toata lumea era in extaz cand a inceput sa cante “Baby I’m preying on you toniiiiight/Hunt you down, eat you aliiiiiive/Just like animaaaaaaals, animaaaaals, like animaaals-maaaals”...

...si continuand apoi cu unele dintre cele mai renumite melodii Maroon 5: Maps, Wake Up Call, Sunday Morning, Moves Like Jagger, She Will Be Loved, This Love, Payphone, One More Night, Love Somebody si bineinteles Sugar, cu care au si incheiat reprezentatia lor la Bucuresti. Melodiile au fost mai multe, cat sa umple o ora jumate de cantat non-stop, dar nu le-am tinut eu minte pe toate.

Cel mai frumos moment mi s-a parut cand fiecare si-a aprins ecranul de la telefon sau blitul in timpul melodiei She Will Be Loved, imaginea fiind de neuitat. Totul a fost inedit, nu pot exprima in cuvinte sentimentul de a fi acolo, la cativa metri de ei ! Daca vreodata aveti ocazia sa-i vedeti live pe cei pe care ii puneti pe repeat cand mai scot cate o melodie noua, do it, duceti-va si traiti momentul alaturi de ei!

Una peste alta, am plecat de acolo pe la aproximativ 11 seara, punand la socoteala si timpul de asteptat Uber-ul.

Aglomeratie: bifat, calcat pe picioare: bifat, stat ca sardina, lipita de gard: bifat, urechi infundate: bifat, stat in picioare 6 ore: bifat, dar totul a meritat. Baietii au cantat o ora jumatate fara prea multe pauze, nu pot sa zic ca au antrenat altfel publicul decat prin melodiile lor, dar au avut scuza ca ei sunt din California, L.A. :)))) Chiar si asa, a meritat osteneala, banii, caldura, statul in picioare si plictiseala dinainte.

Nu pot sa-mi dau cu parerea despre organizare, pentru ca am ajuns destul de devreme incat toate sa fie la locul lor, dar cred ca, in final, totul a fost ok.

Prea multe poze nu am, dat fiind ca nu am putut face decat cu telefonul, dar va atasez aici cateva doar ca sa va faceti o idee despre atmosfera de-acolo.

 

P.s.: promit ca pana la urmatorul articol nu o sa mai asteptati atat de mult, ca doar aventurile de la Venetia trebuiesc povestite. :D 

Cum ne albim dinții acasă

Încă de când eram mică mă uitam cu admiraţie la vedetele de pe la tv şi nu numai, la dantura lor perfectă. Şi acum fac asta, dar măcar acum ştiu că a avut loc o anumită intervenţie destul de intempestivă pentru a căpăta dinţii ăia frumoşi aşa.

Când eram mică nu prea aveam eu grijă de dinţii mei, aveam destul de multe carii, când eram la ţară, tata trebuia să-mi lipească afişe pe oglinzi ca să-mi amintesc să mă spăl pe dinţi :)))), dar din fericire, când m-am făcut mai mare, problemele s-au rezolvat. Natura m-a înzestrat cu nişte dinţi relativ drepţi, spun relativ pentru că de curând toate măselele mele de minte au decis să-şi facă apariţia în acelaşi timp şi-atunci s-a mai îngustat spaţiul de desfăşurare a celorlalţi dinţi, dar nah, sperăm că vor zbura curând (auch…). Forma lor nu prea mă încântă, fiind destul de micuţi, dar defilăm cu ce-avem.

Şi nu de foarte mult timp mi-a încolţit ideea de albire. Ba chiar am fost şi la dentist şi când am aflat scorurile, am lăsat-o moartă. Dar continuam să visez la nuanţa aia frumoasă de alb…

Aşa că m-am apucat eu să fac nişte research şi am descoperit aşa-numiţii plasturi de albit dinţii. Am căutat şi eu tot felul de opinii and stuff, unele erau pozitive, altele negative, ca de obicei, dar rezultatele celor care folosiseră erau chiar vizibile aşa că am decis să încerc.

Am intrat pe site, am dat comanda şi am aşteptat cu sufletul la gură să ajungă. Plasturii se numesc 3D Crest Whitestrips, am să vă las un link la final de unde puteţi să-i comandaţi, împreună cu nişte poze clarificatoare.

 So, a venit şi cutia cu plasturi, eu mi-am comandat varianta cea mai mild, de 9% concentraţie de peroxid, dat fiind că nu mai folosisem până acum. Am făcut o poză înainte, ca să pot să documentez procesul, şi am aplicat primul set de plasturi. În varianta Vivid, ei vin câte doi in fiecare pacheţel, folosindu-se pentru 12 zile, adică un total de 24 de benzi. O bandă mai lungă pentru dinţii de sus şi o bandă mai scurtă pentru cei de jos. Destul de late pentru dinţii mei mici, aşa că excesul l-am lipit pe partea interioară a dinţilor.

Plasturii trebuie purtaţi câte 30 de minute în fiecare dintre cele 12 zile, de preferat fără vreo pauză semnificativă, nefiind deloc indicat să depăşiţi cele 30 de minute. La contraindicaţii scrie inclusiv in prospect de sensibilitatea dentară, care este binecunoscut că apare de obicei la orice tratament de albire a dinţilor, fie că o faci acasă, fie că o faci la cabinet. Dar asta depinde foarte mult şi de fiecare persoană în parte. Eu, de exemplu, am observat o uşoară sensibilitate şi la dinţii de sus şi la cei de jos, încă din a doua zi de purtare, dar nu era supărătoare aşa că am continuat să-i folosesc. În prospect scrie că dacă este supărătoare, să întrerupi, să aştepţi să treacă şi apoi să continui. Nu a fost cazul la mine, dar din nou, depinde de fiecare, de felul în care tolerează substanţa.

Este bine să nu mâncaţi sau să beţi lichide în timp ce aveţi plasturii pe dinţi, de asemenea este indicat să nu vă spălaţi pe dinţi imediat înainte sau după ce îi utilizaţi, pentru ca ei să-şi facă mai bine efectul. Dacă decideţi să-i folosiţi, veţi vedea că după ce daţi benzile jos, rămâne gel din acela pe dinţi, pe care îl puteţi da jos simplu clătind dinţii. Nu de alta, dar este destul de astringent la limbă.

Plasturii trebuie să se lipească cu uşurinţă de dinţi şi trebuie să-i puteţi da jos cu aceeaşi uşurinţă. Ei trebuie aşezaţi bine pe forma dinţilor, ca să fiţi siguri că se albesc uniform. Eu nu am experimentat probleme cu gingiile de la gelul acela, dar din nou, depinde de toleranţa voastră. Dacă nu-i suportaţi, întrerupeţi tratamentul fără să mai staţi pe gânduri.

După cum spuneam, eu am comandat varianta Vivid, ce costă în jur de 180 de lei. Partea bună la site-ul de unde am luat eu este că poţi comanda şi la bucată, nu este neapărat obligatoriu să iei seturile oferite de ei.

Am să vă las şi nişte poze ce vorbesc de la sine, mai ales cele înainte – după. Eu sunt chiar mulţumită de rezultat, se vede clar diferenţa. Nu este albul acela imaculat, pentru că şi concentraţia de 9% este destul de mică şi pentru că nu prea este indicat albul de vedetă, ca să zic aşa.

În ceea ce priveşte smalţul, ei spun că nu este afectat. Acum… numai un dentist ne poate spune dacă, după folosirea lor, smalţul a păţit ceva sau nu. Eu nu am experimentat apariţia acelor puncte albe de pe dinţi, despre care am citit că pot apărea după folosirea plasturilor.

Una peste alta, eu recomand plasturii, se vede că nu e bullshit şi că într-adevăr albesc dinţii, sensibilitatea dispărând şi ea complet încă din timpul folosirii lor. Este o investiţie bună atunci când nu vrei să arunci milioane bune pe albirea dinţilor la un cabinet stoma. Plus că faci asta din confortul casei tale, fără să trebuiască să faci drumuri peste drumuri.

Vă las aici un link către site-ul de unde am luat eu plasturii, iar pentru alte detalii ştiţi unde mă găsiţi. Cius!

La pas prin Londra

Săptămâna trecută am petrecut patru zile minunate în unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei şi ale lumii, Londra! După ce am planificat cu atenţie excursia, am pus la punct ultimele detalii, iată că venise şi momentul plecării!

Avionul de dus a avut ora de plecare foarte devreme, la 7 dimineaţa, iar cel de întoarcere la 9 şi jumătate seara, ora Londrei, adică 11 şi jumătate, ora României. Londonezii sunt cu 2h în urma noastră. Aşadar am avut parte de patru zile pline, de dimineaţa până seara de plimbare prin Londra, de care am profitat la maximum.

De obicei, când scriu articole cum e ăsta, vă povestesc ce am vizitat şi care a fost programul fiecărei zile, dar acum voi face puţin diferit, ca să puteţi urma mai uşor firul poveştii. Şi o să profit de ocazia asta şi o să vă dau un hint pentru cei care urmează să viziteze Londra. După cum bine ştiţi, Londra este ticsită de obiective turistice, dacă ţi-e dor de ducă şi te mănâncă tălpile încât pleci dimineaţa la 9 şi te mai întorci la hotel seara la 9, atunci vă recomand minunatul London Pass. Îl găsiţi sub exact această denumire pe Google, îl puteţi comanda şi plăti online şi puteţi alege fie să vă vină acasă prin curier, contra unei sume extra de 7 lire, fie îl puteţi ridica chiar din Londra, de la minisediul lor din Trafalgar Square, fără să mai plătiţi nimic în plus.

Şi acum să vă povestesc care e treaba cu cardul ăsta. London Pass este, cum îi spune şi numele, un pass cu care puteţi vizita aproape tot ce se poate vizita în Londra, gratis şi fără să staţi la cozi. Când zic gratis, mă refer la faptul că odată ce aţi cumpărat cardul şi mergeţi cu el la diferitele obiective turistice, intraţi fără să mai plătiţi absolut nimic, iar dacă e coadă la intrare, puteţi intra fără să mai aşteptaţi. Este o găselniţă care nouă ni s-a părut foarte mişto. Noi am stat patru zile în Londra şi am luat London Pass pe trei zile care a costat 105 lire, preţ în care am avut inclus şi un Oyster Card de 25 de lire. Oyster Cardul este un card reîncărcabil pentru transportul în comun, pe care îl poţi lua şi separat din ghişee, dar turişti fiind, cei de la London Pass vor să ne facă treaba mai uşoară şi ni-l oferă ei deja încărcat cu suma de care ştiu ei că este consumată, de obicei, în decurs de trei zile. Este foarte profitabil, atât în ceea ce priveşte vizitatul, dar şi transportul, având în vedere că un abonament pe o zi costă 12 lire, iar preţurile pentru obiectivele turistice sunt destul de piperate.

Well, and now let me walk you through our amazing days in London! :)))

În prima zi, am aterizat la 8 a.m. ora Londrei pe aeroportul Luton, ziua noastră începând cu aşteptatul. Am aşteptat 15 minute să vină băieţii cu scara ca să putem coborî şi noi din avion, că deh erau cam ocupaţi. Apoi am aşteptat încă vreo 40 de minute ca să ne primim bagajele. Eram puţin stresaţi pentru că la 9 încă mai aşteptam bagajele şi noi la 8:35 aveam bilete la autocarul care urma să ne ducă de la aeroport în oraş. Din fericire, am putut urca în autocarul de 9:45 cu aceleaşi bilete, nemaifiind nevoiţi să luăm altele. O să vă povestesc mai târziu şi despre posibilităţile pe care le aveţi când vine vorba despre transferul aeroport-hotel-aeroport, indiferent de aeroport.

Într-un final am ajuns în jurul orei 11 la hotel, dar pentru că era destul de devreme pentru a face check-inul, ne-am lăsat bagajele şi am plecat către centrul oraşului. Pentru că noi optasem pentru ridicarea London Pass-urilor direct din Londra, prima oprire a fost aproape de Trafalgar Square, unde era ghişeul respectiv, destul de aglomerat de altfel. Apoi am mers la un restaurant din apropiere şi-am mâncat, că eram lihniţi de foame. Între timp, a plouat, a ieşit soarele, am murit de cald, apoi de frig, apoi a plouat iar, şi tot aşa. Vremea în Londra este foarte instabilă, puteţi avea parte de cele patru anotimpuri într-o singură zi.

Ne-am plimbat puţin prin Trafalgar Square, prin ploaie pentru că umbrelele le lăsasem, bineînţeles, în bagaje, apoi am dat de un bulevard care dădea exact la Buckingham Palace. Fiind vreme urâtă, era cam pustiu, dar am profitat de ocazie că nu mai ploua şi am făcut câteva poze. Apoi am decis să mergem spre Westminster, aşa că am luat-o uşurel pe jos până când am dat cu nasul de Big Ben. Deja când am ajuns acolo, ieşise soarele şi se făcuse cald, dar în timp ce căutam Westminster Abbey, a început iarăşi să plouă. Am vizitat Westminster Abbey şi parcul cu statui din faţă şi am decis să mergem să vizităm Muzeul de Ştiinţă şi Muzeul de Istorie Naturală. N-am avut timp decât de cel de Istorie Naturală pentru că se făcuse deja destul de târziu şi venise ora de închidere. Ne-am mai plimbat puţin prin oraş, am mâncat ceva şi am pornit spre hotel. După mai bine de 12h de mers pe jos, mă dureau picioarele atât de tare încât a trebuit să mă descalţ şi să merg, efectiv, desculţă prin oraş şi prin restaurant.

A doua zi, odihniţi şi cu forţe proaspete, am plecat spre Hyde Park, cel mai mare parc din Londra, ne-am plimbat pe câteva alei, am băut ceva bun la o cafenea şi am pornit spre London Zoo, unde ne-am întâlnit cu girafele, maimuţele, liliecii, leneşul şi tot felul de păsări. N-am plecat de acolo fără să luăm nişte suveniruri bineînţeles. Drumul către Grădina Zoologică se făcea prin alt parc, Regent's Park, la fel de încântător ca Hyde Park. După Grădina Zoologică, am pornit spre stadionul celor de la Arsenal, unde am avut parte de o privelişte minunată de la Tribuna Oficială spre întreg stadionul liniştit şi gol de altfel, am tras cu ochiul şi la vestiare, atât la cele pentru gazde, cât şi la cele pentru oaspeţi. Nu prea le am eu cu fotbalul, dar vă spun că mi-a plăcut la nebunie. După ce am terminat cu stadionul, am plecat spre British Museum, dar am ajuns prea târziu şi nu am mai putut intra, aşa că am mâncat un burger absolut delicios şi am plecat spre London Eye. Deja se întunecase, aşa că priveliştea pe care am avut-o a fost de vis! Şi culmea, pentru că anul acesta este Campionatul Mondial de Rugby, şi toate capsulele aveau câte un steag pe ele, noi am nimerit în capsula cu steagul României. Ha! Am mai petrecut puţin timp pe străzile din apropiere şi ne-am retras către hotel.

A treia zi, pentru că deja expira London Pass-ul, am profitat la maximum de el şi ne-am setat un target de cinci obiective de vizitat pe care l-am atins cu succes. Am mers la 11 la Buckingham Palace la schimbarea gărzii, dar nu înainte de a ne odihni puţin şi a ne bucura de soare pe şezlongurile special amenajate din Green Park. Nu am zăbovit prea mult la Buckingham pentru că acţiunea se desfăşura mai mult înăuntrul curţii şi nu prea puteam vedea ce se întâmplă fiind foarte aglomerat, dar am văzut gardienii din fanfară cum defilau bătând din tobe, cu costumele roşii şi renumitele căciuli înalte până la cer. :))) Am luat metroul şi am pornit către ceea ce credeam noi că era un soi de muzeu, dar s-a dovedit a fi doar un minunat magazin, pe patru etaje, numit M&M's World! Eram ca peştele în apă, aş fi luat tot ce vedeam cu ochii, dar m-am mulţumit cu o mascotă a lui Roşu, o pungă de bomboane şi o păturică cu M&M's :D.

Am plecat apoi spre Imperial War Museum, plimbându-ne curioşi printre vestigiile şi poveştile din timpul războaielor, precum şi cele din timpul Holocaustului… După IWM, am pornit către minunatul Tower of London, unde am avut noroc să dăm peste un tur cu ghid foarte haios, care ne prezenta istoria într-un mod foarte amuzant prin care se asigura că o vom ţine minte, tur la care ne-am alăturat şi noi. Din păcate, nu a durat foarte mult, dar noi am continuat să ne plimbăm şi să vizităm şi restul. Am văzut armurile lui Henry al VIII-lea, dar şi sclipitoarele bijuterii ale coroanei. Am vrut să vizităm şi Tower Bridge şi HMS Belfast, nava de război din apropiere, dar iarăşi nu am ajuns la timp, aşa că am hotărât să mergem într-o plimbare cu vaporaşul pe Tamisa, dus-întors, de la Tower Pier la Westminster şi înapoi. Deja se făcuse seară, aşa că am căutat repede un restaurant şi am mâncat tradiţionalul fish and chips şi, of course, bere! Surpriza a fost că în restaurantul unde am mâncat două dintre chelneriţe erau românce! Ne-am bucurat când am auzit că cele două-trei zile care trecuseră de când ajunsesem noi au fost cele mai călduroase zile pe care le avusese Londra toată vara! Luasem soarele după noi, la propriu, pentru că în ultima zi, când ne pregăteam de plecare, a început iar să plouă… şi-a plouat… şi-a tot plouat…

În ultima zi, cea de-a patra, am făcut check-outul, ne-am lăsat bagajele din nou la hotel, şi am plecat la plimbare. Am vizitat Muzeul de Ştiinţă şi British Museum şi pentru că mai aveam ceva timp on our hands, am mers pe Oxford Street la puţin shopping :D. Începuse ploaia zdravăn şi nu mai aveam nici prea mult timp la dispoziţie după 2h de shopping, aşa că am mâncat repede ceva, ne-am întors la hotel după bagaje, şi la ora 6 p.m. eram în staţie, aşteptam să vină autocarul care ne ducea la aeroport. La 7:20 eram deja la check-in, totul a mers foarte repede pentru că era cam gol pe acolo, şi apoi nu ne mai rămăsese decât să aşteptăm să ne urcăm în avion.

Înainte de a pleca, am primit sfaturi şi ponturi de la prieteni care mai fuseseră prin Londra, de genul că mâncarea e scumpă, că Londra în general e foarte scumpă. Poate am fost noi norocoşi, dar am mâncat cu 25-30 de lire două persoane. În opinia mea, super ok. Şi preţurile în general sunt ok, dacă ştii spre ce să te orientezi. Am fost avertizaţi să ajungem în aeroport cu mai mult de 2h înainte, pentru că este foarte foarte aglomerat. Well… după cum v-am povestit mai sus, aeroportul era gol. Posibil şi din cauza faptului că era extrasezon, dar chiar şi aşa, extrasezon în Londra?! There's no such thing! :)))

De asemenea, am fost informaţi că este foarte complicat să mergi cu metroul în Londra. De unde… A fost atât de simplu că am rămas chiar uimită! Erau indicatoare peste tot, către ieşiri, către alte linii sau către obiectivele turistice. Era suficient să urmezi instrucţiunile şi ajungeai unde voiai fără nici un fel de problemă. E drept că, dacă voiai să schimbi magistralele, trebuia să urci vreo trei scări normale şi vreo două rulante şi să parcurgi vreo trei culoare, îţi lua o veşnicie, dar până la urmă ajungeai. Având în vedere că metroul lor este cel mai vechi din lume şi este construit pe foarte multe nivele, este de aşteptat să parcurgi aşa mult de la o linie la alta. Spre deosebire de metroul de la noi, din Bucureşti, trebuie să validezi cartela atât la intrare, cât şi la ieşire. Şi, de asemenea, metrourile sunt mai micuţe ca lăţime decât ale noastre. Staţiile sunt marcate la suprafaţă cu binecunoscutul simbol, un cerc roşu, cu o linie albastră la mijloc, pe care scrie şi numele staţiei. Cu autobuzele nu am mers, aşa că nu pot să-mi dau cu părerea despre ele, dar din afară păreau foarte haioase şi interesante. Populaţia londoneză este foarte amestecată, puteai întâlni foarte mulţi negri, indieni şi asiatici, dar nu puteai să-ţi dai seama care sunt turişti şi care nu. Mai auzeam din când în când şi câte o frază în română. Ceea ce mi-a plăcut mult la metrou este că, deşi fiecare magistrală îşi are capetele ei, are şi numele ei propriu. Aşa cum la noi magistralele se numesc M1, M2 şamd, acolo se numesc Jubilee, Metropolitan, Circle, District, Northern, etc, ceea ce te ajută să identifici mai uşor traseul.

Vă spuneam mai devreme că o să vă povestesc despre transferul de la aeroport la hotel şi înapoi. Well, există mai multe variante: taxi, dar costă foarte mult, de ordinul zecilor bune de lire, autocar sau tren. Pentru tren trebuie să faci joncţiunea la o gară din apropiere, în cazul nostru era gara din Luton, unde ajungeai cu un autobuz. Dar noi am preferat autocarul, numit EasyBus, dar există şi National Express. Din câte am observat, cursele de EasyBus sunt deservite şi de autocarele de la National Express. Există curse la orice oră posibilă, iar biletele le puteţi cumpăra cu cardul de pe site-ul EasyBus, având şi mai multe staţii, puteţi alege staţia cea mai apropiată de locul în care vreţi să ajungeţi. Pe noi ne-au costat 18 lire de persoană, dus-întors, cu staţie la 3 minute de hotel. Excepţie face aeroportul Heathrow, care are linie de metrou directă de la aeroport în centrul oraşului.

Londra este oraşul perfect, cel puţin în perioada în care am fost noi :))). Nu este nici prea cald, nici prea frig, nici prea aglomerat, dar nici gol. Are un aer vintage pe care greu îl găseşti în altă parte a Europei. Găseşti absolut toate culturile şi toate popoarele, cartierele sunt ticsite de căsuţe cu specificul lor englezesc şi chiar şi atunci când plouă, nu ai cum să te întristezi pentru că plouă, eşti în Londra! Londra n-ar fi ea fără puţină ploaie!

Realizez că m-am lungit inadmisibil de mult cu articolul ăsta, o să staţi aici până mâine şi o să citiţi. :))) Dar trebuie să recunosc că excursia asta a fost una dintre cele mai reuşite de până acum! Mai am o grămadă de lucruri să vă spun, dar o să mă opresc aici deocamdată. Cine are nevoie de tips&tricks pentru Londra, feel free to ask!

And remember: a bad day in London is still better than a good day anywhere else!

La cauciuc prin Germania iarăşi

Iată că prima vacanţă pe anul ăsta s-a dus mai repede decât ne-am aşteptat, dar putem spune că ne-am bucurat de ea din plin. Chiar dacă anul trecut am ales tot Germania pentru a ne petrece vacanţa, anul ăsta a avut noutăţile lui. Şi ce mai noutăţi! Am ales un traseu absolut minunat, din vestul Germaniei, prin oraşele mai mici şi mai mari de pe malul Rinului, pe care le-am explorat până la epuizare.

Itinerariul excursiei a semănat cu cel de anul trecut, până într-un anumit moment. Avion la 7 dimineaţa până la Stuttgart, închiriat maşină, pornit la drum. Dar la alt drum.

Am plecat de aici, de la 40 de grade Celsius şi caniculă, şi am ajuns în Stuttgart, la 15 grade Celsius, frig şi ploaie. Inutil să spun că, îmbrăcată fiind cu o rochiţă subţirică şi geacă de blugi, am dârdâit de frig. Şi anul trecut când am aterizat a fost friguţ, dar apoi s-a încălzit. N-a fost să fie…

N-am zăbovit prea mult, am luat maşinile şi am pornit către locul în care urma să dormim în prima noapte, un orăşel micuţ de pe malul Rinului, numit Sankt Goar, dar pe drum ne-am oprit să mâncăm în Rudesheim. Dat fiind că unora dintre noi ne era foarte frig (ha!) şi, de asemenea, pentru că ploua, şi eram şi obosiţi de pe drum, am pornit spre hotel, un hotel micuţ, dar primitor. Ne-am odihnit puţin şi seara am ieşit la cofetărie să mâncăm o prăjitură. Aţi fi surprinşi, dar nemţii, spre deosebire de noi, şi-au păstrat tradiţia de a merge într-un anumit loc pentru a mânca strict o prăjitură. Ceea ce nu ne-a displăcut absolut deloc! :))

A doua zi, ne-am strâns bagajele şi am pornit spre locul unde urma să stăm şase zile, dar pentru că zona în care am stat şi în care ne-am plimbat era ticsită de castele, mai mici şi mai mari, ne-am hotărât să vizităm trei dintre ele, Liebenstein şi Sterrenberg, aflate într-o localitate numită Kamp-Bornhofen, care erau cam închise, dar tot am dat o tură prin curte, unde am şi descoperit minunatele panorame pe care le ofereau, şi bineînţeles, am făcut poze, şi castelul Marksburg, din oraşul Braubach, unde am avut parte de un tur în limba engleză, cu ghid, dar nu înainte de a mânca, of course, o prăjiturică… mică… bine, nu chiar atât de mică. După ce am plecat de la castele, ni s-a făcut foame aşa că următoare oprire a fost în Boppard, unde am luat câteva suveniruri şi am mâncaaaat. Cu burţile pline, am pornit spre Bacharach, localitatea unde urma să ne cazăm pentru următoarele cinci nopţi.

A treia zi, am pornit spre Bonn, fosta capitală a Germaniei, unde am vizitat casa lui Beethoven, ne-am plimbat pe străzile oraşului, ne-am savurat sandwichurile cu cârnaţi şi muştar şi casoletele cu zmeură (cea mai bună zmeură pe care am mâncat-o vreodată!!), ne-am luat maşinile şi am luat-o către Koblenz, un alt oraş din apropierea Bonn-ului, unde am traversat Rinul cu telegondola către o fortăreaţă. Acolo am dat peste o expoziţie de figurine Playmobile, unele dintre ele în mărime naturală, foarte haioase, cu care am făcut şi poze. Am mâncat la un restaurant de pe malul Rinului şi am plecat înapoi spre apartamentul din Bacharach.

A patra zi, am ieşit puţin din graniţele Germaniei şi am vizitat Luxemburgul, fiind la numai 2h de mers cu maşina de locul unde stăteam, ar fi fost şi păcat să nu mergem acolo. Deja începuse să se încălzească binidităt, aşa că am profitat de soare şi de vremea bună şi am făcut turul oraşului cu un doubledecker wannabe :))). Ne-am plimbat puţin prin centrul oraşului, am mâncat şi am pornit spre Trier, cel mai vechi oraş din Germania. Ne-am limitat la a ne plimba pe străzile oraşului pentru că am ajuns prea târziu şi toate magazinele erau închise. Am băut un cappuccino şi am pornit spre „casă”.

În cea de-a cincea zi, am mers la Mainz, un alt oraş de pe Rin. Acolo am vizitat domul din Mainz şi muzeul Gutenberg, tipograful german, renumit pentru contribuţia lui la tehnologia tipăririi. Am decis să ne întoarcem mai devreme la Bacharach şi să luăm masa la restaurantul grecesc din oraş, unde am băut ouzo şi am mâncat cel mai bun miel ever!

A şasea zi am plecat spre Koln, unde aveam în plan să vizităm foarte multe lucruri, dar din păcate nu ne-a ajuns timpul. Aşa că am văzut domul din Koln, una dintre cele mai mari şi mai maiestuoase clădiri de acest gen din Europa, fiind cel mai mare din Europa de Nord. Aici se află moaştele celor Trei Magi. Apoi am mers la muzeul de ciocolată, unde am aflat din ce zone ale lumii provine materia primă pentru deliciosul desert pe care îl savurăm cu atâta plăcere, de la mic la mare. Am luat parte şi la procesul de fabricare şi ambalare a ciocolatei, iar la sfârşit, bineînţeles, nu puteam pleca fără o sacoşă plină de ciocolată care mai de care mai felurită. După ce ne-a plouat în gură pe lângă atâta ciocolată, am fugit repede să prindem vaporul care pleca în plimbare pe Rin. Cu ocazia asta ne-am odihnit puţin şi am privit cu curiozitate spre clădirile, vechi sau moderne, de pe malul fluviului. Cum ne-am dat jos de pe vapor, am şi dat nas în nas cu un restaurant care ne îndemna să-i ocupăm scaunele. După cum bine puteţi observa, nimic nu s-a făcut fără o porţie buuuună de mâncare! După ce ne-am umplut stomacurile, am luat-o la picior prin centrul foarte aglomerat al oraşului, am făcut puţin shopping, am băut o cafea şi am mâncat o prăjitură şi am pornit spre Bacharach pentru că deja se făcuse destul de târziu şi aveam şi bagaje de făcut. Voiam să vizităm şi muzeul parfumurilor şi grădina zoologică şi să mergem şi cu autobuzul cu etaj prin oraş, dar nu am avut timp…

În cea de-a şaptea şi, aş putea spune, ultima zi de plimbare, am vrut să vizităm şi Frankfurt, dar am votat de comun acord că suntem prea obosiţi să mai facem asta, aşa că ne-am luat bagajele şi adio de la Bacharach şi am plecat spre oraşul unde şi anul trecut ne-am petrecut o bună bucată de vreme şi anume Freudenstadt. Am dormit în noaptea aceea la rudele noastre stabilite acolo, urmând ca a doua zi, la 6 dimineaţa, să plecăm spre aeroportul din Stuttgart. La 9 a decolat avionul, iar noi la 13:30 deja eram acasă.

În plimbarea de anul ăsta prin Germania am făcut puţin slalom prin vreo patru landuri, însumând aproximativ 1700 de km făcuţi numai cu maşina. Zona pe care am ales să o vizităm, din vest, era plină de castele şi de case frumos colorate, dar care nu te zgâriau pe ochi când le priveai, şi nu în ultimul rând, podgorii şi podgorii întinse cât vedeai cu ochii, pe toate dealurile, nu conta ca panta era de aproape 45 de grade. Stăteam la un moment dat să ne gândim cum naiba or culege şi or stropi viile alea, dar ne-a luat ameţeala numai gândindu-ne aşa că am renunţat. Vremea a ţinut cu noi până la urmă, aşa că nimic nu a lipsit pentru o vacanţă perfectă!

În curând, vor urma şi multe multe poze, nu atât de multe ca anul trecut, dar suficiente cât să surprindă minunăţiile ce le-am văzut. Şi acum, cum ar zice nemţii, ciuuuus!!

P.S.: poza reprezintă o părticică miiiiică din câte am vizitat, şi anume, priveliştea pe care am avut-o de la fortăreaţa din Koblenz, la care am urcat cu telegondola care se vede şi ea în poză.

Furtul de conţinut – ce este şi cum acţionăm dacă ni se întâmplă

Seara trecută dădeam un scroll mic pe Facebook înainte de culcare şi dau peste un articol scris de o fată, nu ştiu cine e, nu o cunosc, dar articolul începea cam aşa:

„Băi, eu sunt invidioasă pe bărbaţi. Mi-e ciudă când îi văd că se trezesc dimineaţa şi-n 5 minute sunt gata de plecare pentru că ei nu trebuie să se spoiască cu fond de ten Lumiere Active Rejuvenesse Hybrid SPF 16 Matifiant Hidratant Colorant Exasperant Iritant Deloc-important, să-şi facă genele (apropo, voi aţi observat ce gene lungi şi întoarse au aştia??? Mizeriile!!!), să îşi pudreze nasul, să îşi pună protej-slip cu aromă de ocean în spume şi levănţică proaspăt culeasă din Etiopia şi nici să-şi repare cearcănele cât găleata cu un şpaclu de concealer.” *** etc

Ştiam că l-am mai citit undeva şi nu pe un blog, ci într-o carte. Aşa că am făcut puţin research. Articolul citit de mine aseară, care cică aparţine acelei domnişoare, este, de fapt, furat! Da, furat. De pe blogul Dianei cu Vanilie, Dianei Sorescu, care, din nefericire, nu se mai află printre noi de aproape doi ani... Eu am aflat de ea, din păcate, după ce a părăsit lumea noastră, datorită cărţii în care prietenii ei au adunat articolele ei de pe blog şi care a fost publicată. O citeam anul trecut pe plajă...

Revenind la oile noastre, treaba asta săvârşită de această domnişoară, nu dăm nume că nu bălăcărim lumea pe aici, se cheamă furt de conţinut şi, pare-se că se pedepseşte prin lege. Am făcut puţin research şi pe tema asta, aşa că acest articol o să-l dedic furtului de conţinut şi ce facem dacă cineva ne fură articolele cu copy-paste!

Well, se pare că de stat cu mâinile în sân nu se pune problema, pentru că există destul de multe soluţii. Conform legii, o persoană ce realizează astfel de opere literare, cum le spun ei, unde intră şi articolele de pe blogul personal, are drepturi de autor asupra lor. Dacă terţe persoane preiau articolele voastre de pe blog şi le dau copy-paste la ei pe blog, puteţi apela la următoarele măsuri:

1. Puteţi da în judecată persoana care v-a furat articolul sau îi puteţi face o plângere penală.
2. Puteţi contacta proprietarul site-ului care oferă găzduire (Blogspot, Wordpress) în care le explicaţi situaţia, iar ei vă evaluează cererea de ştergere a acelor articole. Durează destul de mult, dar o fac.
3. Puteţi raporta prin Google acele site-uri, înafară de cel original, al vostru adică, care conţin articolele voastre în mod ilegal.

... şi multe alte soluţii pe care le găsiţi aici, în funcţie de categoria în care se află blogul vostru şi de timpul şi resursele pe care le aveţi la dispoziţie.

Există două situaţii în care terţe persoane pot prelua, în mod legit, conţinut de pe blogul tău. Şi anume, dacă specifică sursa şi numele autorului, adică adresa web a blogului de pe care a fost preluat, precum şi numele celui care l-a scris. Adică aşa cum veţi vedea că voi face eu la sfărşitul articolului. A doua situaţie este cea în care este preluat un scurt extras din articolul respectiv. Un paragraf, hai două, în niciun caz 90% din articol aşa cum a făcut persoana despre care vă povesteam la început.

V-aş da şi dovezile, dar nu aş vrea să-i fac trafic gratis domnişoarei pe un articol care nu este al ei. Şi ăsta este cel pe care l-am descoperit eu pentru că îl citisem în urmă cu ceva vreme, dar cine ştie câte astfel de articole mai are. Doar pentru că deţinătorul blogului de pe care iei un articol, nu mai este printre noi şi nu are cine să-ţi facă plângere, asta nu înseamnă că ai voie să furi.

În orice caz, pentru că v-am vorbit puţin de Diana cu Vanilie, vă las aici un link unde puteţi citi mai multe articole de-ale ei, link de unde a fost luat şi paragraful de mai sus, iar despre furtul de conţinut puteţi citi pe site-ul web menţionat mai sus, dar şi dacă daţi un scurt search pe Google.

Cum puteţi verifica dacă articolele voastre au fost copiate? Simplu. Cu un copy-paste a unei fraze sau a unui paragraf pe Google pentru a vedea dacă propoziţiile alea se mai află pe vreun alt blog decât al vostru.

Cum ne putem proteja de furtul de conţinut? Simplu. Nu putem. Pentru că odată ce articolele noastre au fost încărcate pe internet, având posibilitatea de selectare a textului, ele sunt automat expuse preluării ilegale.

Dar putem acţiona post-factum. Dacă descoperiţi că articolele voastre au fost furate, aveţi destule posibilităţi prin care puteţi face ceva în sensul ăsta. Dacă descoperiţi că articolele altcuiva au fost furate, articole de care sunteţi siguri că aparţin persoanei respective şi puteţi verifica asta, înştiinţaţi persoana respectivă. Cu siguranţă vă va fi recunoscătoare.

Până data viitoare, cius! :D

***Diana cu Vanilie

Ce e fericirea pentru voi?

Există o vorbă care se plimbă pe buzele multora dintre noi, cum că banii n-aduc fericirea. Sunt de acord şi nu sunt de acord. Conceptul ăsta de fericire este atât de subiectiv, atât de diferit de la persoană la persoană. Şi totul depinde de aşteptările noastre, de la viaţă, de la ceilalţi, de la noi înşine.

Ca atunci când dai un examen şi te aştepţi să iei nota mare. Dacă nu ai luat nota pe care o aşteptai, devii nefericit.

Ca atunci când te aştepţi ca iubitul să-şi amintească de aniversarea voastră de un an, doi, cinci, zece. Dacă nu se întâmplă asta, devii nefericită.

Ca atunci când ai reuşit să construieşti ceva de unul singur şi te aştepţi ca ceilalţi să te aprecieze. În schimb, nu se întâmplă asta pentru că lumea e rea şi nimeni nu se bucură cu tine în reuşitele tale. Când se întâmplă asta, devii nefericit.

Ca atunci când se aliniază planetele în sfârşit şi pentru tine şi ai cunoscut persoana aia pe care o tot aşteptai, cu care să-ţi împarţi zilele şi nopţile, şi te aştepţi ca prietena pe care o credeai cea mai bună să se bucure pentru tine. Când nu se întâmplă asta, devii nefericit.

Adică atunci când te aştepţi la mult şi primeşti puţin, atunci eşti nefericit. Dacă ar fi invers, ai mai fi nefericit?

Aş putea să stau până mâine dimineaţă şi să tot dau exemple de astea de situaţii în care ne punem propria fericire în mâinile celorlalţi, în care avem aşteptări mult prea mari de la ceilalţi, fără să ne dăm seama că suntem cu toţii oameni şi greşim. Chiar şi persoanele dragi nouă ne greşesc şi noi le greşim lor, fără intenţie şi fără să ne dăm seama că facem asta. În cele mai multe cazuri.

După cum bine v-aţi dat seama, în articolul ăsta nu vorbim despre bani. Vorbim despre ce loc ocupă atât banii, cât şi alte lucruri în construirea fericirii noastre.

Banii aduc fericirea. Da, atunci când n-ai mâncat de trei zile şi faci rost de bani să-ţi iei o pâine, atunci eşti fericit. Atunci poţi spune că banii ţi-au adus fericirea. Atunci când i s-au rupt adidaşii copilului tău şi peste două zile începe şcoala şi reuşeşti să-i cumperi adidaşi noi. Atunci poţi spune că banii ţi-au adus fericirea. Dar când se rup şi ăştia şi trebuie să cumperi alţii, s-a dus dracu fericirea ta.

Banii n-aduc fericirea. Într-adevăr, banii ar trebui să fie printre ultimele locuri în ierarhia fericirii. Dragostea, prietenia, zâmbetele, râsetele, aprecierile, astea aduc adevărata fericire.

Atunci când te descurci bine la job şi eşti felicitat de şef. Atunci eşti fericit.

Atunci când faci pe cineva să zâmbească după o zi grea. Atunci eşti fericit.

Atunci când te cuibăreşti în braţele persoanei iubite şi simţi că nu-ţi mai trebuie nimic pentru tot restul vieţii. Atunci eşti fericit.

Da, şi banii aduc fericirea, dar fericirea adusă de bani durează atât de puţin… pentru că îţi aduc numai lucruri materiale, care mai devreme sau mai târziu dispar, pe care le poţi pierde sau care îţi pot fi furate.

Fericirea care vine din interior, sentimentele autentice, senzaţiile alea pe care le trăieşti zi de zi, aia e fericire adevărată. Aia e fericirea care nu ţi-o poate lua nimeni pentru că e a ta şi numai a ta.

Aşa gândesc eu şi astea sunt lucrurile care mă fac pe mine fericită. Da, inclusiv banii. O parte dintre voi o să fiţi de acord cu mine, o parte dintre voi nu, dar e ok, pentru că suntem cu toţii diferiţi, iar scopul meu nu este să vă conving…

Cum spuneam, fericirea e atât de subiectivă… Vouă ce vă trece prin minte când vă gândiţi la fericire?

Ceainăria Infinitea sau cum să te simţi ca în Rai pentru câteva ore

Am incercat de multe ori sa scriu articolul asta, dar din nu-stiu-care motiv n-am reusit sa incropesc mai mult de doua fraze. Se poate sa fie de la caldura asta infernala care parca nu mai trece odata, sa vina furtunile domne! In orice caz, aveam subiectul, aveam ideile, aveam si pozele chiar, dar cand voiam sa le aranjez asa frumos in ceea ce se cheama un articol… pauza. Nimic, mai nene. Nici diacriticele nu vor sa se activeze de la gradele astea Celsius care ne invadeaza.

Nici acum, in ceasul al doispelea, nu sunt foarte sigura in ce maniera o sa povestesc ceea ce am sa va povestesc, dar deja am stat pe tusa prea mult timp, asa ca spre deosebire de celelalte articole, o sa fiu directa, scurta si la obiect. Un lucru il stiu cu siguranta, subiectul articolului si anume o ceainarie absolut minunata din Bucuresti, unde poti sa evadezi daca mori de cald.

Well, sa bei un ceai care are vreo 60 de grade nu e tocmai cea mai inspirata idee atunci cand afara sunt tot cam atatea, dar locul asta merita. Va vorbesc despre ceainaria Infinitea, superba ceainarie Infinitea, cu a ei curte interioara, care parca e desprinsa din cartile de povesti, unde ceaiul iti este servit in teapot-uri absolut adorabile, cu fel de fel de modele, zaharul si mierea in castronase minuscule in forma de stelute sau inimioare, iar daca optezi pentru un ceai rece intr-o combinatie de arome menite sa te faca sa uiti de cele 60 de grade de afara (la soare bineinteles), il vei primi intr-un pahar de ceramica, si el la fel de colorat, de juma de litru. O sa va dau un mic tips despre paharele astea, dar mai incolo. ;)

Nu stiu exact ce face ca acest loc sa fie atat de special…

Sa fie oare amplasamentul in oras, parcul Romniceanu din apropiere de Cotroceni, sau faptul ca o casa veche a fost transformata in ceainarie?

Sa fie curtea aia interioara absolut geniala, pe doua niveluri, care iti da senzatia ca ai pasit intr-o fila de poveste?

Sa fie decoratiunile, ceainicele sparte, ingramadite toate intr-un suport de flori si asezate langa oglinda aia prafuita si acoperita de ferigi?

Sa fie aromele ceaiurilor? Sa fie canapelele alea vintage, asortate cu abajururile lampilor?

Sa fie mesele de fier pe care se mai odihneste cate-o mica zburatoare din cand in cand?

Sau vegetatia luxurianta care mai ca sta cu tine la masa?

Sau poate sunt toate la un loc.

Atat interiorul, cat si exteriorul, ofera un cadru intim si relaxant, desi, daca ai rezervat masa in interior, cu putina stradanie, poti auzi ce vorbesc cei de la masa de langa tine, ceea ce, in opinia mea, nu este tocmai placut, mesele fiind foarte apropiate, iar pe fundal nu se aude muzica.

Am avut ocazia, acum vreo 2-3 saptamani, sa vizitez ceainaria inainte de ora 14:00, ora de deschidere din timpul saptamanii, inainte sa se umple toate mesele pana la refuz, cand era inca liniste. Cu ocazia asta, am imortalizat cateva detalii fara sa stanjenesc oamenii care isi savurau ceaiul sau prajitura, lasand astfel pozele sa vorbeasca in locul meu. Nu o sa va dezvalui mai multe, mai bine vedeti cu ochii vostri. :D

Atmosfera de acolo e greu de reprodus in cuvinte, asa ca sper ca v-am convins sa-i faceti o vizita, sa va convingeti singuri, daca nu ati ajuns acolo pana acum, sau sa reveniti, daca v-a placut.

O sa va las mai jos un link catre pagina lor web, programul lor fiind intre ora 14:00 si ora 00:00 in timpul saptamanii si intre ora 12:00 si ora 00:00 in week-end. Va recomand sa va faceti o rezervare daca intentionati sa ajungeti acolo spre seara, pentru ca nu numai eu stiu despre bijuteria asta.

Cum spuneam, aici e linkul, mailul lor este ceainaria_infinitea@yahoo.com, iar rezervari puteti face la 0723 175 300.

Enjoy!

Ahh, va spuneam despre paharele acelea frumusele, care din pacate nu apar in pozele astea, dar le gasiti la Ikea, putand sa alegeti dintre roz, bej sau negru. ;)